România – Locul 49 în clasamentul global Paying Taxes, întocmit de PwC

0
plata-tva-impozit-trezorerie-taxe

România ocupă locul 49 în clasamentul global PwC Paying Taxes 2019 întocmit de PwC și parte a raportului Doing Business al Băncii Mondiale. Raportul PwC Paying Taxes, care măsoară ușurința cu care o companie medie își poate plăti taxele și impozitele, analizează 190 de economii din întreaga lume.

Clasamentul pentru ediția 2019 a Paying Taxes se bazează pe analiza indicatorilor fiscali valabili pentru anul 2017 și ia în calcul numărul plăților realizate de o firmă medie pentru a-și îndeplini obligațiile fiscale, orele necesare conformării cu legislația fiscală și rata totală de impozitare, adică ponderea impozitelor, taxelor și contribuțiilor suportate de o firmă ca procent din profituri.

România se clasează înaintea altor țări din Europa Centrală și de Est în ceea ce privește ușurința cu care companiile își pot plăti taxele, devansând Bulgaria (locul 92), Ungaria (locul 86) și Polonia (locul 69), însă în urma performerilor regionali: Țările Baltice (Letonia – locul 13, Estonia – 14, Lituania – 18).

Citește mai multe detalii pe News4IT.

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele