Primar ”penal” la Gura Șuții: microbuzul școlar era folosit doar de fotbaliști

0

La Gura Șuții, comuna fetiței pe care olandezul Johannes Visscher ar fi ucis-o, microbuzul școlar a revenit la misiunea sa normală. Îi duce și îi aduce de la școală pe cei 300 de elevi din localitate. Înainte de moartea Mihaelei, vehiculul fusese rezervat pentru deplasările echipei locale de fotbal.

Este evident că dacă Mihaela ar fi mers acasă cu autobuzul, nimeni nu ar mai fi putut să o acosteze, iar fata ar fi fost acum în viață. Trebuie primarul să răspundă penal?

La șapte zile după ce un olandez răpea şi ucidea fetiţa de 11 ani care venea pe jos de la şcoala din Gura Șuții, elevii nu mai bat la pas drumul până acasă. Așteaptă cuminți microbuzul galben care duce fotbaliștii echipei locale Recolta în meciurile din deplasare.

Citește și Caracal: reconstituire cu Dincă în casa în care ar fi sechestrat-o şi apoi ucis-o pe Alexandra

– Nu mai aveți locuri?

– Deci, în picioare nu pot să-i iau.

– Și ce-o să faceți?

– O să mai vin. Îi duc pe ăștia mici și vin cu cursa următoare.

– Microbuzul e de cinci ani în comună.

– Și?

– Și nu s-a folosit decât în scopuri… așa.

– Sub pretextul că n-are șofer, că sunt prea mulți copii, că sunt prea multe curse.

– Fetița mea-mi spunea: mami nu mai mă duc la școală că mi-e frică! Dacă mă ia, mami?

– Înainte să fie cazul Mihaelei exista microbuz școlar?

– Nu exista!

Părinții și bunicii răsuflă ușurați. Le fac cu mâna copiilor, mulțumiți că cei mici nu mai tremură. De frică şi frig. Se tem însă că minunea nu o să ţină mult!

– Zic s-o filmați bine că nu știu cât o s-o mai avem. Cred c-o s-o mai avem vreo două săptămâni.

Microbuzul trimis de Guvern primăriei de la Gura Șuții, Dâmbovița, trebuia folosit doar pentru elevi. În schimb, a cărat fotbalişti amatori din echipa locală numită Recolta, în care primarul pompează ambiţie să promoveze din liga a patra… undeva mai sus.

Constantin Dinu, primarul din Gura Șuții: „A fost cu copiii câteva meciuri, duminica, la câteva… Sunt tot elevii școlii. (Reporter: Merge echipa de fotbal cu microbuzul școlar, când are meci la vecini.) Da. Ce e un lucru rău în treaba asta?”

Olandezul avea antecedente

Cetățeanul olandez a călătorit de patru ori în România, iar între 13 și 16 iunie 2016 s-a aflat la Iași, de unde mai apoi a plecat la Viena.

Potrivit Bună Ziua Iași, acesta s-ar fi plimbat cu o mașină prin județ, iar în comuna Horlești a abordat o minoră care mergea la magazin. El i-ar fi dat o gumă și ar fi dus-o pe un câmp, unde ar fi strâns-o în brațe și ar fi atins-o în părțile intime. În momentul în care fetița s-a speriat și a început să plângă, el a dus-o înapoi în localitate.

Fata avea atunci 8 ani și a povestit că a crezut că bărbatul o va lăsa acasă, deși distanța față de magazin era de doar câteva sute de metri.

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele