Euro, la un nou maxim istoric: 4,8184 lei/unitate

0

Euro a atins, astăzi, un nou maxim istoric, după ce moneda națională s-a depreciat, din nou, față de cea europeană, cursul afișat de Banca Națională a României (BNR) fiind de 4,8184 lei/euro.

 

Vineri, BNR cotase moneda europeană la 4,8110 lei/unitate.

Astfel, leul s-a depreciat față de moneda unică europeană cu 0,74 bani (0,15%), iar pe piața interbancară, moneda naţională s-a tranzacţionat între 4,7984 şi 4,8536 de lei pentru un euro.

Leul s-a depreciat s-a depreciat și faţă de francul elveţian cu 1,21 bani (+0,26%), moneda elvețiană ajungând la 4,5506 lei, comparativ cu 4,5385 de lei/franc vineri.

Moneda națională s-a apreciat, însă, în faţa dolarului american, care a ajuns la 4,2182 lei, marcând o scădere cu 3,52 de bani (-0,83%), faţă de cursul de vineri, respectiv 4,2534 lei/dolar.

Aurul s-a ieftinit cu 2,86 de lei (-1,24%), până la 227,4317 de lei, de la 230,2997 lei, cât se stabilise în şedinţa precedent, relatează Agerpres.

Amintim că Adrian Vasilescu, consultant de strategie la BNR, susține că prăbuşirea monedei naţionale, care a trecut de la 4,7 lei la 4,8 lei pentru un euro, este de doi bani. Reprezentantul BNR a spus, ieri, că “în prezent nici nu mai atinge doi bani”.

 

Citește și: Vasilescu, BNR: “Prabușirea” leului este de nici 2 bani

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele