Țara Mea livrează, în acest moment, 4 milioane de ouă pe saptămână și își propune să dubleze această cifră până la sfârșitul anului. Cooperativa agricolă Țara mea își propune ca în 2018 să stabilizeze prețul la ouă și să mențină un cost unic, mediu și real pe tot pacursul anului, se arată într-un comunicat al producătorilor români, care susțin că în ciuda marilor producători care au tot insistat în anii trecuți că acest lucru este imposibil, întelegând mecanismele de funcționare, acest deziderat va deveni, în acest an, realitate. Cooperativa Țara mea a reușit sa stabilizeze prețul la ouă chiar în timpul crizei de la sfârșitul anului 2017 și livrează, în acest moment, 4 milioane de ouă pe săptămână.
România poate produce de cel puțin patru ori mai multe ouă
„Am fost cu toții obișnuiți să luăm ca atare variațiile uriașe de preț de-a lungul anului, ignorând motivele pentru care se întâmplă acest lucru și luând de bune explicațiile marilor producători, chiar dacă e lesne de observat că în alte țări nu există aceste derapaje. Toți producătorii de ouă din România, la un loc, produc mai puțin decât un singur mare producător din Polonia, de exemplu. De asemenea, 60% din producția românească de ouă este susținută de primii 4 mari producători. Așadar, micii producători nu au putut decât să se supună majorității, până astăzi”, a declarat Florin Burculescu, președinte Cooperativa Țara mea.
Proiectul la care Cooperativa Țara Mea a lucrat timp de 6 luni va stabiliza prețul ouălor în anul 2018, eliminând variațiile uriașe existente în momentul de față, formându-se astfel un preț corect, care să fie profitabil atât pentru fermier, cât și pentru clienți.
„Vrem să privim cu atenție piața de ouă din România și să eliminăm derapajele de preț, astfel încât să generăm un preț corect atât pentru fermieri, cât și pentru clienți. Gândiți-vă că acesta variază, în momentul de față, între prețul minim favorabil clientului care nu acoperă, însă, cheltuielile producătorilor, și prețul maxim, profitabil producătorilor și în defavoarea clienților. Noi vrem ca prețul ouălor să nu mai varieze, să acopere costurile producătorilor și să îi ofere un profit constant (pe care, apoi, să-l poată investi și să producă mai mult), lucru ce vine și în avantajul clienților, având în vedere că în lunile septembrie-decembrie, în care prețul este în creștere, cererea este cel puțin la fel de mare ca în restul anului”, a afirmat Florin Burculescu, managerul Cooperativei Ţara mea.
O bursă a oului în România și o politică sănătoasă de export – secretele succesului pentru piața de ouă
Ce s-a întâmplat în ultimii ani a fost că, pe timpul verii, prețul a scăzut sub costurile de producție, obligând producătorii să vândă în pierdere si să taie. În această perioadă, dacă într-adevăr va fi un surplus, acesta se poate exporta sau ouăle pot sa meargă către procesare. În toamnă însă, după ce crescătorii taie masiv pe timpul verii și producția pare să nu mai acopere cererea, prețul crește nejustificat, ajungând chiar și de trei ori mai mare decât costul de producție. Încălzirea fermelor nu ar trebui să dubleze costurile de producție, întrucât și vara există costurile de răcire. ”Tot acest mecanism a dus, în ultimii ani, la o criză artificială care nu se mai poate repeta. Este imperios necesar să creăm în România o bursă a oului și să avem ca obiectiv prețul mediu: să nu crească iarna, să nu scadă vara. Același cost va relansa industria avicolă din România. Toate firmele care astăzi au probleme financiare sau sunt deja in insolvență vor reveni pe plus odată cu prețul unic, iar consumatorii vor ieși, per total, în câștig”, a precizat Florin Burculescu, președinte cooperativa Țara mea.
Citește cum ar trebui să-ți îngrijești plantele din apartament pe timp de iarnă
Cooperativa agricolă “Ţara Mea” s-a dezvoltat ca un business unic în România începând cu anul 2015. Astăzi, sub umbrela Cooperativei activează aproximativ 350 de fermieri cu activităţi de la cultivarea legumelor , la procesarea lactatelor şi a cărnii de porc şi pasăre etc. Aceştia s-au constituit într-o Cooperativă cu acelaşi nume, într-un proiect inspirat de modele din Spania, Franţa, Italia şi România comunistă. Scopul Cooperativei este, pe de o parte, să crească producția și consumul de produse românești, autohtone și sănătoase, cu o calitate net superioară celor din import, și pe de altă parte, să susțină o creștere economică sănătoasă atât pentru producătorii români, cât și pentru economia țării. Țara Mea este singurul proiect de acest gen care a reușit să integreze producția, procesarea și comercializarea, oferind astfel beneficii reale și câștig garantat membrilor.