Cine este producătorul român care izolează clădiri în Austria

0

Compania AdePlast este unul dintre cei mai importanți producători român de materiale pentru construcții, având trei platforme industriale situate în Oradea, Ploiești și Roman.

În 2016 compania anunța că a accesat piața din Ungaria, Bulgaria, Moldova și Austria,  iar pentru anul acesta compania spune că are în plan o consolidare pe aceste piețe, având în vedere potențialul enorm pe care  îl reprezintă.

Raportând exporturi de peste 4 milioane de euro,  Compania AdePlast își extinde în 2017 operațiunile de export pe piața europeană.

Echipa AdePlast urmărește atent piața întregului spațiu european și din Marea Britanie, arătându-se încrezătoare în creșterea cifrei de afaceri privind exportul.

“Avem de ceva vreme în gând să inițiem și piața din Ucraina, însă evoluția politică de acolo încă ne face să privim încă cu rezerve acest proiect. Cu toate acestea prospectăm piața constant și chiar în aceste zile suntem prezenți cu echipa la un târg de profil din Kiev, unde am întâlnit un interes deosebit al distribuitorilor locali pentru produsele românești. Suntem atenți la tot ce se întâmplă în spațiul european plus Marea Britanie și, pe fondul strategiei actuale, ne așteptăm în 2017 la o creștere de 40% a exporturilor. Dacă luăm în considerare doar piața din Bulgaria, vedem un potențial uriaș. Acolo sunt alocați 500 de milioane de euro în 2017 pentru reabilitarea termică, care vizează 2000 de blocuri. Banii provin din fonduri europene, iar proprietarii nu trebuie să plătească nimic. Noi am crescut cu 174% pe Bulgaria și 88% pe Ungaria, iar potențialul este enorm având în vedere informațiile de mai sus” declară Marcel Bărbuț.

Compania AdePlast are în palmares proiecte mari de reabilitare în spațiul european. În prezent se ocupă de clădirea istorică a spitalului din Graz – Austria

Cel mai nou proiect extern marca AdePlast este reabilitarea spitalului universitar regional din Graz, al doilea ca mărime din Austria. “La Graz livrăm termosistem pe bază de polistiren expandat, reușind să ne impunem, iată, pe o piață cu tradiție puternică în ceea ce privește calitatea materialelor de construcții. Pe de altă parte, opțiunea austriecilor pentru termosistemul pe bază de polistiren demonstrează încă o dată valabilitatea tehnică a acestui material, atunci când este aplicat corect, în standardele impuse de normative actuale”, precizează Marcel Bărbuț.

Cele mai căutate categorii de produse la export sunt în ordine termosistemele bazate pe polistiren expandat și grafitat, adezivii de faianță, șapele pentru pardoseli, mortarele manuale și mecanizate, gleturile și chiturile.

În ceea ce privește logistica, AdePlast livrează în Europa în 1-3 zile de la plasarea comenzii, având capacități de producție foarte mari și un parc auto care asigură o desfășurare europeană a distribuției. Există, însă, și cazuri în care produsele s-au livrat în aceeași zi a comenzii.

“Din toate semnalele acumulate din prospecțiile pe care le facem la nivel european, reiese că tema termoizolațiilor este extrem de prezentă la nivelul țărilor europene, mai ales datorită faptului că statele încep să simtă presiunea Directivei 20/20/20, care precizează că până în anul 2020 statele Uniunii Europene trebuie să-și diminueze cu 20% emisiile de gaze cu efect de seră, să își crească cu 20% eficiența energetică și să-și producă 20% din energie din surse regenerabile. Din păcate, în România nu întâlnim aceleași preocupări și, din acest motiv, vom ajunge să plătim amenzi pe baza procedurilor infrnigement, la fel cum s-a întâmplat în urmă cu câțiva ani în Ungaria, din cauză că guvernul nu a raportat către UE evoluția măsurilor luate pentru implementarea Directivei 20/20/20”, a mai spus proprietarul AdePlast.

Industria românească cunoaște o stabilizare sănătoasă, producătorii autohtoni extinzându-și tot mai mult cifrele de afaceri pe piața europeană.

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele