Burleanu îl susține în continuare pe Rădoi

0

Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat că selecţionerul Mirel Rădoi se bucură în continuare de susţinerea federaţiei, chiar dacă a ratat toare obiectivele în această toamnă.

 

“Ne doream foarte mult să ne calificăm, suntem ţară gazdă şi ne-am fi dorit să fie o adevărată bucurie pentru suporterii români, văzându-şi echipa favorită la Euro. Ăsta este lucrul care ne doare cel mai mult, că nu am reuşit să facem acest lucru. Mirel Rădoi se bucură în continuare de toată susţinerea noastră şi vom continua cu acelaşi staff tehnic. Am avut astăzi o discuţie cu el şi cred că are această capacitate să putem să reconstruim această echipă. Am simţit că îşi doreşte să continuie şi îşi doreşte să contribuie la această reconstrucţie a echipei naţionale. Cred că nu am mai avut capacitatea de a ne reveni după înfrângerea din Islanda, cred că acesta a fost motivul care a dus la acest scor (n.r. – 0-4, cu Norvegia).

În precedenta campanie de calificare au fost două meciuri de egalitate între noi şi Norvegia. Cu siguranţă, nu aceasta este diferenţa. Dar dacă ne referim la meciul din Norvegia este un rezultat corect. Cu siguranţă echipa naţională poate mult mai mult de atât. (n.r. – dacă l-a deranjat declaraţia lui Rădoi despre limitarea scorului cu Austria). Nu, nu m-a deranjat. Nu aş critica deloc acaestă declaraţie. (n.r. – depsre criticile care i-au fost adresate) La fiecare eşec al echipei naţionale, preşedintele federaţiei este criticat. dacă este să ne referim la decizia de a-l susţine pe Mirel Rădoi, nu am niciun regret. Nu am avut nici după aceste două înfrângeri şi cu siguranţă Mirel Rădoi va fi un antrenor mare pe care îl va avea România. Acum trebuie să ne clasăm cât mai bine în această grupă de Liga Naţiunilor, astfel încât să beneficiem de o tragere la sorţi pentru campania pentru mondiale şi bineînţeles să ne calificăm la mondiale, acesta este obiectivul. Şi sunt foarte încrezător, sincer. Sunt încrezător că Mirel Rădoi va avea această capacitate continuând alături de echipa naţională.

Fotbalul românesc are nevoie de investiţii majore din punct de vedere financiar şi are nevoie de o strategie tehnică care să fie implementată la nivelul fiecărei academii de copii şi juniori. S-a văzut această diferenţă dintre noi şi ceilalţi, care vin dintr-o altă cultură fotbalistică. Avem deja o filozofie la nivel tehnic care se traduce în proceduri în zona de scouting, de competiţii, de pregătire a antrenorilor, dar aceste lucruri trebuie accelerate. Dar degeaba le vom accelera dacă nu îşi găsesc un suport financiar, iar zona de copii şi juniori suferă cel mai mult în România”, a declarat Burleanu.

Iohannis: Esența democrației stă în alegeri, alegeri libere

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele